Cool Stuff

Cocaină, Brad Pitt și Margot Robbie - vezi primul trailer pentru superproducția „Babylon”

Un film despre decadența și depravarea Hollywoodului din anii '20.

Primul trailer pentru superproducția „Babylon” a fost lansat ieri și a strâns deja milioane de vizualizări. Filmul e regizat de Damien Chazelle și prezintă haosul și decadența de la Hollywood din anii 1920.

Personajele principale sunt interpretate de Margot Robbie, care e o actriță aflată la început de drum și cu o mare pasiune pentru cocaină. Brad Pitt îl interpretează pe Jack Conrad, un actor, producător și scenarist celebru de la Hollywood. 

Sinopsisul filmului spune că „Babylon” este o poveste despre ambiție și excese care prezintă ascensiunea și decăderea mai multor personaje în timpul unei perioade plină de promiscuitate și depravare.

În distribuție se mai regăsesc și actorii Jean Smart, Diego Calva, Tobey Maguire și Olivia Wilde.

Această superproducție va avea premiera pe 25 decembrie în State și în ianuarie 2023 în Europa.

„Babylon” reprezintă și revenirea regizorului Damien Chazelle pe marele ecran, după ce în 2017 a câștigat 7 premii Oscar cu minunatul „La La Land”.