Cool Stuff

Julia Roberts a aniversat 18 ani de căsnicie. Cum arată bărbatul care a cucerit-o pe actrița din „Pretty Woman”

Actrița spune că secretul unei căsnicii fericite este să îți arăți afecțiunea față de celălalt în fiecare moment al vieții

Julia Roberts este cu siguranță una dintre cele mai cunoscute actrițe de la Hollywood, iar pe marile ecrane a avut parteneri celebri, precum Richard Gere, George Clooney sau Hugh Grant. Însă în realitate, cel care a cucerit-o pe actrița din „Pretty Woman” este Daniel Moder.

Cei doi sunt căsătoriți de 18 ani, iar de curând, Julia Roberts a publicat o fotografie cu soțul ei, pentru a marca cea de-a 18-a aniversare a căsniciei lor.

Nu este disponibilă nicio descriere.Julia și Daniel s-au cunoscut pe platourile de filmare ale peliculei The Mexican, în anul 2000, unde Moder era cameraman. Cei doi s-au căsătorit doi ani mai târziu, iar în prezent au trei copii împreună – Henry Daniel, în vârstă de 13 ani, și gemenii Hazel și Phinnaeus, în vârstă de 15 ani.

Deși Julia este un nume mare la Hollywood, aceasta preferă să își păstreze privată viața de familie, așa că nu publică prea des fotografii cu soțul sau copiii ei. Însă când vine vorba de ocazii speciale, aceasta marchează fiecare moment cu câte o fotografie memorabilă.

Julia Roberts dezvăluie secretul unei căsnicii de durată! „Nu are ...

În luna ianuarie a anului trecut, Julia a împărtășit cu fanii ei o poză de la Golden Globes cu Daniel, în timp ce mânca un hamburger.

„Ei bine, am crezut în tot acest timp că va fi o cină. Așteptam să vină mâncarea, dar am realizat că cina fusese, de fapt, mai devreme. Ne era foarte foame așa că, atunci când am plecat, ne-am spus că trebuie să luăm niște mâncare. Deci am mers acolo. A fost distractiv”, le-a spus actrița celor de la People.

Într-un interviu pentru Extra, Julia Roberts a declarat că secretul unei căsnicii fericite este să îți arăți afecțiunea față de celălalt în fiecare moment al vieții: „Dacă mergem împreună la serviciu și ne întoarcem împreună acasă, odată ajunși, nu mai discutăm despre cum ne-a fost ziua, facem acest lucru în mașînă. Așa că ne rămâne timp de petrecut împreună, ceea ce este minunat.”