Cool Stuff

Eroul zilei! Keanu Reeves i-a ajutat pe pasagerii unui avion, după ce aeronava în care se aflau a aterizat forțat

Keanu Reeves s-a comportat ca un adevărat supererou cu pasagerii unui avion!

Ce faci atunci când afli că avionul tău are probleme și trebuie să aterizeze de urgență? Te rogi pentru viața ta și îl primești ca bonus și pe Keanu Reeves.

Un avion a fost forțat zilele trecute să aterizeze de urgență în Bakersfield, California, iar printre pasagerii de la bordul aeronavei s-a aflat și Keanu Reeves. Actorul a reușit să îi calmeze pe toți ceilalți pasageri și a stat de vorbă cu aceștia, comportându-se ca un adevărat supererou, până când compania de zbor a găsit o soluție.

„Sunt într-un avion cu Keanu Reeves. Este un tip foarte plăcut. S-a fotografiat cu noi și a vorbit despre cele mai recente proiecte ale lui cu doi însoţitori de zbor. Ne-am îmbarcat. A stat cu două scaune mai în faţă. Am adormit. Apoi, dintr-odată, avionul nostru a fost forţat să aterizeze în Bakersfield. Ne-au anunţat că trebuie să luăm un autobuz”, a povestit pe Twittter, unul dintre pasageri.

Deși actorul putea să ceară oricând un avion privat, care să îl ducă rapid la destinație, acesta a decis să rămână alături de ceilalți pasageri și a acceptat să meargă cu autobuzul.

Potrivit pasagerilor, Keanu a transformat întreaga experiență într-una de neuitat, astfel încât toată lumea a uitat de nefericitul incident. Timp de două ore, actorul le-a povestit colegilor săi de zbor tot felul de lucruri interesante despre Bakersfield, a cântat muzică country și s-a pozat cu toți ceilalți.