Ziua Națională a Vinului (ZNV) va fi sărbătorită în data de 6 și 7 octombrie. Anul acesta, un număr record de 60 de producători vinicoli „vin din sufletul Moldovei” în Piața Marii Adunări Naționale din Chișinău, pentru a prezenta podusul mândriei naționale și al tradițiilor în vinificație. Cu genericul „Vin din sufletul Moldovei”, cea de-a 17-a ediție a ZNV va fi dedicată vinurilor moldovenești cu Indicație Geografică Protejată (IGP) – o garanție a calității acestora. Vizitatorii veniți la sărbătoarea vor fi îndemnați să cunoască Vinul Moldovei și să-l cosume moderat și responsabil.
Gheorghe Arpentin, directorul Oficiului Național al Viei și Vinului (ONVV): „Desfășurată pentru al cincilea an consecutiv sub brandul vinicol de ţară „Vinul Moldovei. O legendă vie”, la actuala ediție vor participa cu circa 15 vinării mai mult decât în ediția de anul trecut, care le vor oferi vizitatorilor spre degustare vinuri cu IGP – un însemn al calității, care înglobează în sine istoria, tradițiile, arta viței-de-vie și a vinului, fiind în același timp o garanție a faptului că produsul este original. Totodată, oaspeții evenimentului se vor putea bucura de un program artistic inedit.”
Timp de două zile în Piața Marii Adunări Naționale vor fi amenajate mai multe zone, printre care Zona meșterilor populari, care va găzdui o expoziție a obiectelor artizanale realizate, o Curte Țărănească în plină acțiune de preparare a vinului, cu butoaie, teasc, struguri, coșuri din lozie și, bineînțeles, cu gospodina și gospodarul casei. Vizitatorii care vor dori să descopere Vinul Moldovei vor putea alege să facă tururi tematice, care pornesc din inima capitalei spre originea vinurilor de calitate din toată țara. Tradiționala Școală a Vinului va cuprinde o serie de masterclass-uri ghidate de somelieri profesioniști care vor iniția participanții în tainele consumului conștient al Vinului Moldovei.
Evenimentul va fi inaugurat oficial prin parada vinificatorilor din toate cele patru zone cu
Indicație Geografică Protejată. Pe scenă vor evolua ansambluri folclorice din diferite regiuni ale țării, iar serile vor fi marcate de concerte grandioase, cu interpreți și trupe îndrăgite din Republica Moldova.
În premieră, Ziua Națională a Vinului se extinde geografic și va fi marcată simultan și în România, orașul Snagov. Programul artistic al evenimentului va fi completat de un concert susținut de celebrele trupe muzicale din Republica Moldova: Zdob și Zdub și Carla’s Dreams. Evenimentele din Snagov vor fi transmise în direct pe câteva ecrane gigantice, amplasate în Piața Marii Adunări Naționale din Chişinău. La fel, în centrul capitalei va fi amenajat un stand special pentru vinificatorii din România – țară-oaspete a acestei ediții a Zilei Naționale a Vinului.
„Carnetul degustătorului” – pașaportul tău pentru Ziua Națională a Vinului 2018
Pentru al doilea an consecutiv, „Carnetul degustătorului” va oferi viziatorilor și oaspeților
străini oportunitatea de a cunoaște Vinul Moldovei din cele patru zone cu Indicație
Geografică Protejată, fără a depăși limita admisibilă pentru un consum moderat.
Carnetul în format de buzunar, care conține tichete detașabile, va oferi oaspeților următoarele beneficii:
un pahar ecologic, 100% reciclabil produs din tritan, însoțit de un accesoriu special de purtat în jurul gâtului (port pahar), astfel încât mâinile să fie libere;
degustarea a 11 vinuri diferite și a unui vin favorit pe parcursul celor două zile ale sărbătorii;
două bilete de călătorie pentru transportul public, pentru a încuraja vizitatorii să-și lase mașinile acasă;
reduceri de 20% la articolele promoționale „Wine of Moldova” (șepci, tricouri, pahare etc.).
Carnetul degustătorului va fi valabil timp de două zile și poate fi achiziționat la prețul
promoțional de 150 de lei, până în ziua evenimentului, prin platforma iticket.md, la casele Teatrului Național „Mihai Eminescu” (bd. Ștefan cel Mare și Sfânt 79), la Filarmonica Națională „Sergehi Lunchevici” (str. Mitropolit Varlaam 78), la Centrul de Informare Turistică (bd. Ștefan cel Mare și Sfânt 83), la Vinoteca Wine.md (str. Pușkin 15) și Carpe Diem Wine Shop & Bar (str. Columna 136, 3A), la restaurantele „Pegas Restaurant & Terrace” (Strada Albișoara, 20/1), „Casa della Reggenza”, „Sălcuța”, rețeaua cafenelelor „Oliva” și „Tucano Coffee”, precum și la hotelele „BERD’S” (bd. Dimitrie Cantemir 12) și „Vila Verde” (str. Grenoble 110).
În ziua evenimentului, carnetele vor costa 200 de lei și vor putea fi cumpărate la corturile special amenjate în Piaţa Marii Adunări Naţionale din Chişinău.
Ziua Naţională a Vinului este organizată de Oficiul Naţional al Viei şi Vinului, Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, Primăria Municipiului Chișinău, Asociaţiile producătorilor de produse vitivinicole cu IGP „Codru”, „Valul lui Traian”, „Ștefan Vodă”, „Divin”, cu suportul partenerului strategic al evenimentului, Proiectul de Competitivitate din Moldova, finanțat de USAID și Guvernul Suediei.


