O expoziție dedicată lui Justin Bieber a fost deschisă weekendul trecut la Stratford Perth Museum din Stratford, Ontario, orașul natal al cântărețului.
Intitulată „Steps to Stardom”, ea cuprinde o colecție de obiecte personale care i-au aparținut lui Justin, de la teniși și ținute de scenă până la scrisoarea primită de la Michelle Obama și jacheta de hockey pe care o purta când juca pentru echipa Stratford Warriors.



Bieber nu a putut lua parte la ceremonia de dechidere a expoziției, evenimentul suprapunându-se cu jocul Celebrity NBA all-Star, la care a performat pe scenă.
Managerul general al muzeului, John Kastner, a declarat că expoziția a creat isterie în întrega lume, primind emailuri și telefoane de la oameni de pretutindeni interesați să o viziteze.
„Suntem foarte încântați că putem împărtăși o povestea fascinantă despre un erou local care a reușit să obțină succesul”, a adăugat managerul.

„Îi suntem recunoacători lui Justin și familiei sale pentru ajutor și pentru că ne-au permis să facem publică o bucată a vieții lor”.
Cel mai „obraznic” obiect expus este o pereche de chiloți Ellen, un cadou pe care l-a primit de la celebra prezentatoare americană.
Sursa: www.unsitedemuzica.ro
Sursa FOTO: Billboard


