Nou în playlistul Kiss FM: The Motans - La galop

The Motans revine cu o lansare care promite să ajungă direct în playlisturile fanilor. „La Galop”, noul single semnat de Denis Roabeș, este cea mai nouă intrare în playlistul Kiss FM și deschide oficial drumul către viitorul univers muzical al artistului, intitulat „La Vita e Bella”.

Fidel stilului care l-a consacrat, The Motans îmbină poezia cu emoția și livrează o piesă despre ritmul alert al vieții, alegerile pe care le facem și felul în care fiecare dintre noi își scrie propria poveste. „La Galop” vorbește despre toate nuanțele existenței, dar și despre curajul de a merge înainte, indiferent de provocări.
Denis Roabeș a povestit că melodia are o semnificație aparte pentru el. Artistul a dezvăluit că piesa este una dintre cele mai personale pe care le-a compus în ultimii ani și reprezintă, în același timp, un omagiu adus lui Vladimir Vîsoțki, unul dintre cei mai mari mentori ai săi din punct de vedere artistic. Metafora „galopului” descrie tocmai această cursă continuă numită viață și modul în care alegem să o traversăm.
„La Galop” este și primul pas către „La Vita e Bella”, un album conceptual pe care Denis îl descrie ca pe o experiență muzicală și vizuală, construită asemenea unei povești sau unui film. 
Cu un sound cald, un refren memorabil și versuri care invită la reflecție, „La Galop” păstrează identitatea inconfundabilă The Motans și demonstrează încă o dată de ce Denis Roabeș rămâne unul dintre cei mai apreciați songwriteri din muzica românească.

Dacă încă n-ai ascultat piesa, ai toate șansele să o prinzi la Kiss FM. Dă volumul mai tare și lasă-te purtat... la galop.