Predicții împlinite, dar și surprize la Oscar 2016

A fost noaptea Oscarurilor la Hollywood. „The Revenant” a luat doar două trofee, însă foarte importante: cel mai bun regizor – Alejandro González Iñárritu și cel mai bun actor în rol principal – Leonardo DiCaprio, un vis împlinit pentru starul nominalizat până acum, în cei 23 de ani de activitate, de şase ori la premiile Oscar.

Tot Internetul a așteptat cu sufletul la gură marele moment și a trăit alături de Leo emoțiile, bucuria și, mai ales, sentimentul de ușurare când s-a anunțat rezultatul. Valuri de mesaje de felicitare au curs unul după altul, însă, DiCaprio trebuie felicitat nu doar pentru talentul său deosebit, ci și pentru mesajul transmis în cadrul discursului de aseară.  Actorul a ținut să ne amintească de o problemă care nu va dispărea prea curând, dacă nu vom lua măsuri în privința asta – schimbarea climatică.

Câștigătorul surpriză a fost  „Spotlight”, de Tom McCarthy, considerat cel mai bun film. „Mad Max: Fury Road” a luat cele mai multe premii – șase la număr: cea mai bună regie artistică, cel mai bun montaj, cel mai bun montaj de sunet, cel mai bun mixaj de sunet, cele mai bune costume, cel mai bun machiaj.

Cea mai bună actriţă într-un rol principal: Brie Larson (“Room”)

Evenimentul a inclus și multe momente artistice, între care şi unele susţinute de cântăreţul britanic Sam Smith, care a interpretat melodia „Writing’s On The Wall” din „Spectre”, cel mai recent film din franciza „James Bond”. De altfel, “Writing’s On The Wall” a câştigat premiul Oscar la categoria „cel mai bun cântec”.

Gala a fost marcată încă din deschiderea sa de numeroase glume făcute de Chris Rock pe tema „Oscarurilor atât de albe”, aluzii la faptul că evenimentul a fost criticat în ultimele săptămâni din cauza lipsei de diversitate a listei de nominalizări la premiile Academiei americane de Film, în ale cărei categorii principale nu s-au regăsit nici în acest an actori şi regizori de culoare.