Cunoaștem cu toții acel sentiment de după perioada post-concediu, mai ales dacă am avut parte de o vacanță în care distracția și leneveala a stat la ordinea zilei. Partea cea mai stresantă e atunci când ajungi la muncă iar la birou te așteaptă liniștit un morman de hârtii și zeci de e-mail-uri la care trebuie să răspunzi. Ei bine, te întrebi atunci cum faci față acestor responsabilități și cum reușești să te incluzi din prima fără să intri în panică. Astfel, ne-am gândit să-ți venim în ajutor cu câteva sfaturi utile care ar putea să te mențină în formă și bună dispoziție chiar și într-o perioadă mai puțin roz.;))
1. O zi liberă între vacanță și reînceperea serviciului ar fi prima opțiune pe care ar trebui să o alegi până reușești să accepți faptul că zilele tale de odihnă au luat sfârșit, mai ales dacă vii acasă după un drum lung.
2. ”Ia-o încet”, ar fi a doua opțiune pentru a nu-ți ieși din fire chiar din primele zile de după concediu. La serviciu anumite lucruri nu necesită amânare dar ar fi bine să le iei pe rând, ușor, în funcție de prioritatea lor.
3. Concentrează-te pe câte un lucru nu încerca să cuprinzi universul!;)))
Pun pariu că odată întors la muncă vei dori să te apuci de mai multe lucruri în același timp dar inspiră, expiră, adună-te și mizează pe o singură sarcină chiar dacă acest lucru s-ar putea să nu-i prea placă șefului tău, în schimb o să-ți fie mai ușor să eviți stresul, confuzia și eventualele greșeli.
4. În primele zile de muncă ar fi de dorit să respecți programul clasic și să nu stai după program. Recunoaște că se întâmplă și la tine să rămâi uneori dacă nu adesea peste program dar de data aceasta evită să te supra încarci, gândește-te la tine! Aşa că gestionează cu cap tot ce ai de făcut şi păstrează munca de după încheierea programului pentru situaţiile în care chiar este nevoie de ea.
5. Iar ca la final, fă-ți serile de după muncă relaxante, sau planifică-ți câteva activități care ar putea să te ajute să te reacomodezi mai ușor la serviciu. Un film în oraş, împreună cu cei mici sau doar cu partenerul de viaţă, o cină relaxantă sau o seară petrecută pe îndelete în compania familiei, toate sunt de ajutor.
Mult succes!!!


