Kiss Time Out

Festivalul UNTOLD 2024 este 91% sold-out

Ne vedem la Cluj?

UNTOLD, festival care ocupă locul 3 la nivel mondial în Top 100 Festivals, singurul clasament dedicat industriei de evenimente, se pregătește pentru o nouă ediție memorabilă.

Creatorii celei mai frumoase experiențe de festival anunță că abonamentele și biletele de o zi pentru ediția din acest an se vând în ritm accelerat, festivalul a declarat sold-out de 91%.

Ediția din acest an a festivalului UNTOLD va avea loc în perioada 8-11 august în inima Transilvaniei, la Cluj-Napoca, locul în care magia se întâlnește cu muzica.

Cu peste 250 de artiști internaționali și naționali pregătiți să urce pe cele opt scene, festivalul UNTOLD va oferi fanilor live act-uri în premieră pentru un festival din România: Sam Smith, Lenny Kravitz, Burna Boy,  dar și un lineup din care fac parte cei mai mari DJ ai lumii: Swedish House Mafia, Martin Garrix, Lost Frequencies, Dimitri Vegas & Like Mike, Purple Disco Machine, FISHER, Carl Cox, Black Coffee.

Pe lângă experiența muzicală, UNTOLD este cunoscut pentru atmosfera sa magică, decorurile impresionante și interacțiunea specială cu publicul. 

Festivalul oferă și o varietate de activități, inclusiv zone de relaxare, gastronomie, artă, zone de divertisment, pentru a asigura o experiență completă. 

PS: Mai multe detalii, dar și bilete, găsești pe site-ul oficial al event-ului.