Ce sunt emoțiile? Emoțiile sunt reacții afective de intensitate mijlocie și de durată relativ scurtă, însoțită adesea de modificări în activitățile organismului, oglindind astfel atitudinea individului față de realitate.
Asfel, în lucrarea lui Charles Darwin „Exprimarea emoțiilor la om și animal”, s-au identificat, 9 emoții de bază. Acestea sunt: bucuria, interesul-excitația, surprinderea, tristețea (uneori desemnată ca deznădejde-anxietate), furia, frica, dezgustul, disprețul și rușinea.
Astăzi ne axăm pe cele mai plăcute emoții, adică cele pozitive, fără de care nu am putea exista pentru că ar lipsi starea de fericire.
Emoţiile pozitive au impact decisiv atât pentru starea noastră mentală cât și cea fizică. Și anume contribuie la imbunătățirea modului în care gândim, a capacității de concentrare. În plus, studiile anterioare au arătat că persoanele care experimentează emoții pozitive sunt mai sănătoase și stabilesc mai multe conexiuni sociale. Atunci când experimentezi emoţii pozitive, mintea ta este mult mai „deschisă”, iar tu eşti mult mai curios. De aceea, este extrem de important să fii pasionat de ceea ce faci, de domeniul pe care ţi l-ai ales pentru a-l studia sau de locul de muncă pe care îl ai. Astfel vei privi într-o manieră pozitivă ceea ce faci, fără a te simţi frustrat din cauza unei noi zile de lucru, sporindu-ţi productivitatea şi sănătatea în acelaşi timp. Deasemenea, bunăstarea interioară ne ajută să învăţăm mai uşor. De exemplu, ascultăm cu mult mai multă atenţie şi interes un discurs captivant, cu o notă de amuzament, prezentat de o persoană carismatică ce ne poate stârni curiozitatea asupra subiectului, şi deci avem tendinţa de a reţine mai uşor informaţia.
Oamenii fericiţi au tendinţa de a face mai mult sport, ori de a se implica în diverse activităţi care implică jocul, ca de exemplu tenisul, golful. Acest lucru s-ar putea datora nivelului de stimă de sine, care este mai ridicat în cazul celor care experimentează emoţii pozitive, spre deosebire de cei care au parte de mai multe trăiri interioare negative.
Pentru a-ţi dezvolta emoţiile pozitive încearcă să faci în fiecare zi un lucru care îţi place. Astfel, fă-ți timp pentru pasiunile tale pentru că doar așa ai putea să te relaxezi şi să evadezi din rutina sau grijile cotidiene, lucru care te va ajuta să te simţi bine şi mai fericit!


