Cool Stuff

Jason Momoa în Fast & Furious 10 - va interpreta rolul negativ

Franciza „Fast & Furious”, una dintre cele mai de succes din istoria cinematografiei, merge mai departe cu o nouă parte, cea de-a zecea. Și de această dată producătorii au recrutat un nume mare de la Hollywood, pe Jason Momoa, actorul care e pe val datorită blockbusterelor „Aquaman” sau „Dune”.

Însă, de această dată, Momoa va interpreta rolul personajului negativ. Acest lucru a fost confirmat și de actor, care a spus că abia așteaptă să facă pe răufăcătorul, unul care va fi foarte excentric, mai ales că n-a mai jucat un rol negativ de mult.

„Fast & Furious 10” ar urma să fie ultima parte a francizei și, ca în multe alte cazuri, aceast ultimă parte va fi împărțită în două, pentru a putea spune o poveste mai detaliată și de mai lungă durată.

În film își vor relua rolurile și actorii Vin Diesel, Tyrese Gibson, Ludacris, Sung Kang, Michelle Rodriguez și Charlize Theron. În schimb, Dwayne Johnson și John Cena, care au apărut în F9, au confirmat că nu vor reveni și pentru această ultimă parte.  

Filmările ar urma să înceapă în această primăvară, cu Justin Lin ca regizor, cel care s-a ocupat și partea a noua, Tokyo Drift, dar și de părțile 4, 5, 6. Diesel va fi unul dintre producători.

Ultimul rol de răufăcător al lui Momoa a fost în filmul „Once Upon a Time in Venice”, în 2017, împotriva lui Bruce Willis.

Premiera „Fast and Furious 10” e așteptată pentru 19 mai, 2023. Până atunci, Momoa urmează să apară în „Aquaman and the Lost Kingdom”, pe 16 decembrie, 2022.